Propolisul Abinelor

.

.Propolisul vine de la cuvintele greceşti pro = pentru, polis = cetate şi putea fi tradus liber ca un complex de substanţe destinat apărării cuibului, în special, în vederea iernării. Albinele îl recoltează de pe diferite plante (cireş, vişin, plop, brad, molid etc.) şi îl transportă în cuib.

aripă propolizată

.Cu ajutorul propolisului albinele astupă crăpăturile stupilor şi acoperă cadavrele dăunătorilor pe care îi răpun în interiorul stupului (melci, şoareci, şopârle, bondari) sau cadavrele albinelor moarte pe care nu le pot scoate în afara stupului.


Mierea
Polenul
Păstura
Propolisul
Ceara
Veninul
Apilarnilul
Lăptişorul de matcă

. Colectarea propolisului de către albine

.Din observaţiile făcute asupra modului cum strâng albinele propolisul s-a constatat că acestea adună propolisul de diferite culori (alb, galben, roşu, verde, brun etc.) şi îl transportă ca şi pe polen pe picioruşele posterioare. Limba nu este utilizată nici la colectarea şi nici la aplicarea propolisului. Sursele naturale de propolis sunt împărţite în două grupe diferite:

1. Prima grupă o constituie substanţele răşinoase, provenite în majoritate de pe mugurii de plante. Pentru recoltare albinele se folosesc de mandibule după ce cu antenele au descoperit particula cea mai potrivită de propolis. Pentru recoltare, albina, după ce a prins, cu ajutorul mandibulelor, particula de propolis, se trage înapoi, cu capul ridicat, până ce particula de propolis pe care a apucat-o se întinde în fir foarte subţire şi se rupe. După aceea, cu picioarele manevrează particula de răşină şi o depozitează în paneraşele de polen. Operaţiunea se repetă. La descărcarea propolisului în stup, albina respectivă este ajutată de alta care rupe cu mandibulele câte o bucăţică din încărcătură şi o depozitează. Aceasta operaţiune are loc adesea chiar pe scândura de zbor. Recoltarea propolisului de către albine se face numai când temperatura aerului depăşeşte 20°C,. deoarece la această temperatură materia vâscoasă este mai moale şi poate fi colectată cu mai mare uşurinţă.
2. A doua grupa de propolis o formează balsamul din polen eliberat (în timpul crăpării şi digerării grăuncioarelor de polen de la plantele entomofile) din învelişul acestuia şi care împins de valvulele proventriculului, se acumulează în guşă. Balsamul este întins de albine cu ajutorul limbii pe obiectele din imediata apropiere a puietului. în timpul prelucrării acestor răşini cu ajutorul mandi­bulelor mai intervine şi secreţia glandelor mandibulare ale albinelor lucrătoare, în timpul exprimării substanţelor răşinoase şi a triturării balsamului de polen se amestecă şi secreţii ale glandelor faringiene.

.Tendinţa de propolizare a albinelor este un caracter de rasă sau ecotip şi depinde chiar de însuşirile individuale ale unor familii de albine. Trebuie menţionat, de asemenea, că speciile Apis florea şi Apis dorsata nu folosesc propolisul iar unele rase din specia Apis mellifera ca Apis mellifera Lamarkii nu adună propolis.
.Recoltarea propolisului de către albine are şi un caracter zonal. În zonele mai reci şi păduroase înclinaţia de propolizare este mai pronunţată faţă de zona de câmpie. De asemenea, toamna şi primăvara albinele propolizează mai mult decât în cursul verii. Albina româneasca, Apis mellifera carpatica, are o tendinţă moderată de propolizare comparativ cu rasele de albine cu tendinţe mai pronunţate de propolizare cum sunt albina caucaziană (Apis mellifera caucasica), albina sahariană (Apis mellifera sahariensis), Apis mellifera anatolica, Apis mellifera scutelata şi altele.



. Compoziţia
.Propolisul este o substanţă de culoare brun-deschisă cu nuanţe până la brun-închis şi uneori cu reflexe verzui, puţin solubil în apa dar perfect solubil în eter şi alcool.

propolis Punctul său de topire este de 60-70°C. La temperatura din interiorul stupului este maleabil, iar la temperatura mediului ambiant devine casant. În prezent are o largă aplicare în terapeutica medicală sub formă de extract alcoolic, unguent sau diferite alte preparate medicamentoase.
Propolisul brut, aşa cum se recoltează în stup prin răzuire, conţine în medie 30% ceară, restul fiind format din răşini, balsamuri, uleiuri esenţiale, şi destule impurităţi rămase de la albine, pentru că ele folosesc propolisul pentru a îmbălsăma imediat ceea ce nu pot să evacueze.

.Ceara este o componenta obligatorie a propolisului. Din propolis se extrag două tipuri de ceară comparativ cu ceara propriu-zisă, extrasă din acelaşi stup: ceara A (circa 17%) având similitudini cu ceara propriu-zisă şi ceara B (circa 6%) net diferita, asemănătoare cu cerurile vegetale. Cele două ceruri se pot separa pe baza solubilităţii lor diferite, în alcool fierbinte concentrat şi respectiv diluat.
.O astfel de compoziţie indică o mare complexitate. Numai printre flavone, uleiuri esenţiale etc. se găsesc zeci de substanţe cărora le vor trebui testate proprietăţile biologice.



. Colectarea propolisului de la albine
.Producţii sporite de propolis se pot realiza folosindu-se în acest scop unul din tipurile existente de colectoare de propolis. Pot fi folosite colectoare care conţin o plasă de material textil (propolisul se recoltează prin refrigerare şi sfărmarea bucăţilor de propolis de pe plasă, propolisul devenind casant la rece) sau pur şi simplu o bucată de linoleum, aproape cât dimensiunile părţii de sus a stupului, polenul recoltându-se printr-o simplă răzuire cu dalta apicolă.
.În scopul măririi producţiei de polen, se pot lua următoarele măsuri:

1. cu ocazia fiecărei intervenţii care se face în cuibul familiilor de albine în special în perioada de primăvară şi toamnă, se vor curăţa cu atenţie, prin răzuire,toate părţile şi elementele din stup ce prezintă depuneri de propolis;
2. se vor distanţa ramele între ele, precum şi scândurelele de podişor câte 2-4 mm, formându-se spaţii care, după umplerea lor de către albine cu propolis, vor fi curăţate reţinându-se propolisul rezultat;
3. se înlocuieşte podişorul cu o plasă din material plastic care după propolizare se va ridica în vederea recoltării, depozita la rece, apoi, cu o daltă, detaşa propolisul;
4. se poate folosi cu rezultate bune şi colectorul de propolis format dintr-un grătar lamelat din tablă zincată, sită din material plastic şi pânză colectoare care se plasează deasupra cuibului în locul podişorului;sita şi pânza colectoare rămân în tot cursul anului în familia de albine. Grătarul lamelat se pune în luna aprilie o dată cu lărgirea cuibului şi se ridică toamna în momentul pregătirii pentru iernare a familiilor de albine; În timpul sezonului apicol, ori de câte ori plasa din plastic este încărcată, pe majoritatea suprafeţei cu propolis, se desface prin desprindere pânza colectoare de care aderă cea mai mare parte din propolis, reaşezându-se în poziţia iniţială. Recoltarea propolisului de pe pânza colectoare se face o dată pe an după ce în prealabil a fost păstrată câteva zile la temperatură scăzută (congelator).

.În acest mod, anual, pot fi recoltate cantităţi însemnate de propolis, cu un grad mai mare de impurităţi (la răzuirea părţilor componente ale stupului) sau aproape liber de diferite impurităţi, aproape pur, prin folosirea colectoarelor.



. Analiza
.Nu există o metodă standard care să permită identificarea propolisului aşa cum se identifică lăptişorul de matcă de exemplu. Dar s-a demonstrat că analiza polinică a propolisului este posibilă şi că ea permite trasarea originii geografice a unei probe de câteva grame. Aceasta nu are nimic surprinzător pentru că se ştie că propolisul cuprinde polen în cantitate apreciabilă şi că el constituie un excelent mijloc de conservare.